Corneliu Coposu în sprijinul refugiaților ardeleni (1940-1944)

Trăind vremuri de restriște ce nu credeam că se pot întâmpla în secolul XXI și văzând cu ochii noștri drama refugiaților din Ucraina, poate vom înțelege mai bine soarta tragică a înaintașilor noștri sălăjeni, care au fost nevoiți să se refugieze din calea urgiei horthyste, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.
Printre cei care au avut de îndurat această dramă s-a numărat și familia Coposu din Bobota, protopopul Valentin Coposu fiind trecut pe „lista neagră” a ocupanților horthyști, în calitate de semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, după cum au dovedit-o evenimentele din septembrie 1940.
Trimis de Iuliu Maniu cu misiunea de a o aduce de urgență de la Bădăcin pe sora sa, Cornelia, și propria sa familie din Bobota, la Blaj, Corneliu Coposu s-a refugiat la București, alături de mentorul său politic.
Fruntașii politici ardeleni, printre care se număra și Corneliu Coposu, ce îndeplinea funcția de secretar al marelui om politic Iuliu Maniu, s-au mobilizat urgent și au inițiat o activitate umanitară deosebită, în sprijinul semenilor lor refugiați.
În acest context, în data de 26 septembrie 1940, Corneliu Coposu a participat, împreună cu alți fruntași național-țărăniști, la o consfătuire politică, în casa în care locuia Iuliu Maniu în București. Tema consfătuirii nu putea fi alta decât situația românilor rămași în Ardealul cedat. Aici s-a luat decizia privind înființarea asociației „Pro-Transilvania”. Scopul dorit de această asociaţie era „dezrobirea românilor aflaţi acum sub stăpânire maghiară”.
La 8 octombrie 1940, Corneliu Coposu și ceilalți fruntași național-țărăniști se întâlnesc din nou, de această dată participând și fruntașii politici liberali, și discută despre înființarea asociației amintite. La numai câteva zile, pe 13 octombrie, are loc o nouă consfătuire a fruntașilor național-țărăniști, la care participă și Corneliu Coposu. Subiectul discuției a fost atitudinea partidului față de pretențiile formulate de C.I.C. Brătianu, președintele PNL, în legătură cu conducerea asociației „Pro-Transilvania”.
În data de 14 octombrie 1940, din iniţiativa lui Iuliu Maniu şi cu ajutorul financiar oferit cu generozitate de către Mihai Popovici, s-a înfiinţat Căminul Studenţilor Refugiaţi, la realizarea căruia un rol important l-a avut Corneliu Coposu. La căminul nou înființat și acasă la Corneliu Coposu au locuit în această perioadă de restriște mulți ardeleni refugiați, printre care și bunul său prieten Dr. Pompei Groza, după cum reiese dintr-o notă a Siguranței Statului.
Tot în anul 1940, un Comitet de inițiativă, în frunte cu Anton Ionel Mureșanu, a pus bazele „Asociației Românilor refugiați și expulzați din Ardealul cedat prin verdictul de la Viena”. Din Comitetul de inițiativă făcea parte și Corneliu Coposu.
Asociația avea sediul în București și funcționa în baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 4.950 din 4 decembrie 1940 și a statutelor sale. Obiectivul asociației refugiaților și expulzaților ardeleni era stipulat în articolul 2 al statutelor: „Strângerea refugiaților și expulzaților într-un bloc inițial care să activeze pentru refacerea țării și înfăptuirea dreptății neamului românesc; Cimentarea sentimentului de solidaritate națională într-o colaborare frățească, sădind în refugiați și expulzați spiritul de încredere, jertfă, patriotism integral; Combaterea spiritului defetist și de desolidarizare de marile comandamente naționale prin stigmatizarea publică a acelor români cari au lucrat conștient sau inconștient împotriva intereselor permanente ale neamului; Propaganda națională scrisă și orală pentru afirmarea drepturilor românești asupra Transilvaniei de Nord; Sprijinirea morală a refugiaților și expulzaților și susținerea intereselor lor în fața autorităților pentru o cât mai dreaptă soluționare a tuturor problemelor care-i interesează; Asistența gratuită juridică și medicală a celor lipsiți de mijloace; Organizarea și coordonarea tuturor mijloacelor de apărare pentru afirmarea și asigurarea provizorie a drepturilor de proprietate și liberă dispoziție asupra întregului avut rămas în teritoriul cedat; Pentru despăgubirea justă și integrală a tuturor pagubelor suferite și redobândirea averilor confiscate până la reîntregirea frontierelor pierdute; Facerea cuvenitelor demersuri ca Statul Român să recunoască românilor refugiați și expulzați dreptul de indiscutabilă preferință la darea în exploatare și împroprietărire atât a bunurilor răscumpărate dela foștii cetățeni germani repatriați cât și a celor trecute prin expropriere în patrimoniul statului și aceasta drept echivalent pentru toate jertfele lor materiale și supliciile morale; De asemenea, a determina Guvernul Țării prin acțiunea colectivă a Asociației ca opera de plasare a refugiaților și expulzaților să se facă în instituțiunile legale ale Statului, numai pe baza propunerilor făcute de Asociație; Toate comisiile înființate în scopul de a rezolva problema refugiaților să fie compuse din membrii comitetelor Asociației; Nici un fel de acțiune de Stat întreprinsă cu privire la refugiați să nu fie luată fără consultarea Asociației și fără ca aceasta să nu fie încredințată reprezentanților legali ai acestor pribegi ai neamului, prin comitetele Asociației din țară”.
A fost ales și un Comitet Central al asociației. Președinți de onoare ai asociației au fost aleși următorii fruntași politici și înalți clerici: IPSS Mitropolit dr. Nicolae Bălan, IPSS Mitropolit dr. Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Maniu, fost prim-ministru și președinte al Consiliului Dirigent, președintele PNȚ, Constantin I.C. Brătianu, președintele PNL, profesorul Gheorghe Brătianu, președintele dizidenței liberale și preotul Aurel Bilțiu, fost memorandist. Președinte executiv al asociației a fost ales dr. Dumitru Nacu, fost prefect. În funcția de vicepreședinți au fost aleși următorii fruntași ardeleni: Sebastian Bornemisa, fost ministru și primar al Clujului; Ioan Oltean, fost prefect, avocat; Adam Popa, avocat; Valer Moldovan, avocat și fost prefect de Cluj; Romul Boilă, fost ministru secretar de stat, comisar general al refugiaților și tânărul jurnalist Corneliu Coposu. Secretar general a fost ales directorul ziarului „Ardealul”, Anton Ionel Mureșanu. Secretari au fost aleși Ioan Costin, Ionel Ciobanu, Emil Marincaș și Ioan Morodan, avocați. În funcția de jurist consult a fost ales Emil Ghilezan, avocat, director general la banca „Ardeleana”, cenzori – Iuliu Tătaru și Stanciu I. Stanciu, cenzori supleanți – Andrei Măgureanu și Nicolae Coroianu. Ca membri în Comitet au fost alese 27 de persoane, dintre care îi amintim pe Ilie Lazăr, Leonida Pop, Gheorghe Pop, Nicolae Zigre, fost ministru, Atanasie Motogna, ziarist și pe avocatul Iulian Domșa, fost prefect liberal de Sălaj. Așadar, după cum se poate observa, din Comitetul Central al asociației făceau parte atât fruntași politici național-țărăniști, cât și național-liberali.
În cei patru ani de „rodnică activitate”, asociația refugiaților și expulzaților ardeleni „a respectat credința în dreptate a sutelor de mii de pribegi” și a încercat să-i țină uniți.
Încă de la începutul activității sale, asociația a înaintat un memoriu guvernului României, în care a redat și arătat doleanțele refugiaților și expulzaților ardeleni, precum și problemele cu care se confruntau. În memoriu se sublinia că problema ardelenească trebuia să constituie una dintre cele mai importante probleme de Stat, la momentul respectiv.
Prin intervenția conducerii asociației au fost rezolvate favorabil de către diferite ministere și autorități zeci de mii de cereri ale refugiaților și expulzaților. Tot la asociație au fost înregistrate zeci de mii de declarații referitoare la valoarea proprietăților mobile și imobile rămase în teritoriul cedat, precum și pagubele suferite de refugiați și expulzații din Ardeal. După centralizarea datelor s-a constatat că valoarea acestor pagube se cifra la suma de 20 milioane lei. Totodată, s-a adunat un important material documentar referitor la abuzurile, crimele abominabile și alte nedreptăți la care a fost supusă populația românească din Ardealul cedat. De asemenea, toată legislația adoptată în folosul refugiaților și expulzaților s-a datorat intervenției asociației.
În data de 15 februarie 1941, Corneliu Coposu era trimis de Iuliu Maniu la Lugoj pentru a lua măsuri de intensificare a acțiunilor politice ale partidului.
În primăvara anului 1941, la 28 aprilie, Corneliu Coposu pleacă la Constanța, împreună cu colegul său de partid și bun prieten, Aurel Leucuția, pentru a duce diferite informații și rapoarte lui Iuliu Maniu, care se afla acolo. În aceeași zi, înainte de plecare a avut o întrunire cu toți refugiații ardeleni fruntași ai PNȚ, al cărei scop a fost acela de a le da instrucțiuni de activitate în cadrul asociației „Pro Transilvania”, a cărei acțiune urma să ia proporții pe întreg teritoriul Ardealului. Se pregătea și un memoriu al refugiaților ardeleni, care urma să fie prezentat lui Mihai Antonescu. În memoriu se cerea ajutorarea și împroprietărirea refugiaților ardeleni. Din delegația național-țărănistă care urma să prezinte memoriul făcea parte și Corneliu Coposu, după cum se subliniază într-o notă a Siguranței Statului.
O lună mai târziu, dintr-o altă notă a Siguranței aflăm că împreună cu un alt fruntaș politic național-țărănist ardelean, Dragoș Berariu, Corneliu Coposu a înființat la Deva, Timișoara și Sibiu mai multe ligi „iredentiste” românești, care aveau ca scop lupta împotriva influenței sașilor și șvabilor din aceste orașe.
În data de 22 iunie 1941, o altă notă informativă semnala că plățile pentru toate persoanele care primeau din partea conducerii PNȚ diverse alocații din fondurile secrete ale partidului au fost făcute de către Corneliu Coposu, secretarul „intim” al lui Iuliu Maniu. Lui Corneliu Coposu i-a încredințat și rolul de supraveghetor al acțiunilor tineretului național-țărănesc.
Referitor la activitatea Asociației „Pro Transilvania”, Corneliu Coposu declara, la 23 august 1941, unui grup de tineri ardeleni că Iuliu Maniu va apela la tineret pentru a întări cadrele asociației, care după patru luni de inactivitate va trebui să înceapă, din 1 septembrie, o campanie „foarte vie” împotriva tendințelor de maghiarizare a populației din Ardealul cedat prin adoptarea unei atitudini de „iredentism intransigent” în întreaga Transilvanie.
La data de 15 octombrie 1941, organele de Siguranță semnalau că Corneliu Coposu, Dr. Epanimonda Lucaciu, fiul lui Vasile Lucaciu, preotul Toderici, Emil Dandea și dr. Dumitru Manu au fost însărcinați de Iuliu Maniu să înființeze în Capitală, de urgență, un Comitet al Astrei, cu scopul de a forma primul nucleu „iredentist” ardelean din Vechiul Regat.
La 18 noiembrie 1941, Iuliu Maniu dă instrucțiuni lui Corneliu Coposu și lui Ion Dimitrie Suciu să pregătească mai multe delegații de ardeleni, care urmau să participe la manifestațiile de la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie.
Dintr-o notă a Siguranței, datată 27 martie 1942, aflăm despre alegerea lui Corneliu Coposu ca vicepreședinte în noul Comitet de conducere al Asociației „Pro Transilvania”.
Având în vedere influența pe care începeau s-o exercite comuniștii asupra muncitorilor, Iuliu Maniu dădea instrucțiuni, la 2 mai 1942, lui Corneliu Coposu și Vasile Serdici, să cerceteze stadiul în care se găsea acțiunea dusă de PNȚ în rândul muncitorilor, precum și modul în care se manifestau aceștia.
Tot în luna mai 1942, organele de Siguranță semnalau că în ziua de 12 mai a avut loc o consfătuire între Corneliu Coposu și Aurelian Rădulescu, șeful tineretului universitar al liberalilor. Consfătuirea a avut loc în cadrul acordului de colaborare încheiat între cele două partide istorice.
În zilele de 29 mai, 19 și 26 iunie 1942 are loc judecarea recursului introdus de Statul român prin P.C.M., Ministerul Cultelor, Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Subsecretariatul Colonizării, Românizării și Inventarului, contra Asociației „Pro Transilvania”. Printre fruntașii ardeleni care au participat la proces s-a numărat și Corneliu Coposu.
Venind de la Sibiu, după cum semnala o notă a Siguranței din 5 iunie 1942, Corneliu Coposu a declarat în cercurile național-țărăniste că organizațiile Asociației „Pro Transilvania” din Ardeal vor reuni în scurt timp toate asociațiile culturale, sociale și muncitorești, pentru a forma un singur bloc de luptă împotriva acțiunii de maghiarizare forțată și a terorii fizice și psihice instaurate în Ardealul cedat.
În data de 17 iunie 1942, împreună cu alți fruntași național-țărăniști, Corneliu Coposu a participat la adunarea Asociației Refugiaților Ardeleni, de sub președinția lui Dumitru Nacu. La adunare s-a discutat și hotărât să se ceară ca asociația refugiaților să nu mai depindă de Comisariatul Refugiaților. De asemenea, s-au adus acuzații lui Gherasim Pintea, care era considerat spion al guvernului în cadrul asociației.
Pe 23 iunie 1942, Corneliu Coposu pleca la Brașov, în urma dispozițiilor primite de la Iuliu Maniu, cu misiunea de a controla situația organizației județene a Asociației „Pro Transilvania” și pentru a-i stimula activitatea.

Pe linie de partid, începe un proces de reorganizare a cadrelor din PNȚ. Pentru îndeplinirea obiectivului politic propus au fost delegați mai mulți fruntași ai partidului. Printre ei se număra și Corneliu Coposu, care a primit misiunea de a reorganiza tineretul din Ardeal. Dintr-o informație a Siguranței, datată 3 septembrie 1942, aflăm că exista o acțiune politică național-țărănistă și în cadrul universităților. Siguranța era semnalată că Mladin Groza și Corneliu Coposu au primit din partea lui Iuliu Maniu misiunea de a se ocupa exclusiv de studențime, „sub motivul că în sânul acesteia s-ar observa o tendință de apropiere spre democrație”. Ei aveau misiunea de a reorganiza cadrele studențimii ardelene din Capitală, până la înapoierea lui I.D. Suciu, care se afla în provincie. Scopul misiunii era de a scoate studențimea de sub influența mișcării legionare.
În cursul aceleiași zile, Corneliu Coposu și prietenul său Constantin Hagea se deplasau la Alba Iulia, cel mai probabil din însărcinarea lui Iuliu Maniu.
La 1 decembrie 1942, în sediul ziarului „Ardealul” din Capitală a avut loc o adunare a membrilor PNȚ, cu ocazia Zilei Unirii. În cadrul adunării s-au examinat diferitele faze ale războiului. Cu această ocazie, Corneliu Coposu a declarat că „trebuesc pregătiți ardelenii pentru a da lovitura la momentul propice” și că „în primul rând trebuesc distruși germanii și ungurii din Ardeal”.
În primăvara anului 1943, Corneliu Coposu, Constantin Hagea, Dr. Gozman, Victor Pop, Mihail Gheorghiu, Vandova și Gheorghe Stănescu au prezentat un memoriu lui Iuliu Maniu, prin care cereau ca nici unul din transfugi să nu fie reprimit în PNȚ.
Lui Valer Pop, ministrul care a acceptat Arbitrajul de la Viena, Corneliu Coposu îi trimite, în luna iulie 1943, o scrisoare deschisă în care îl acuză de trădare pentru că, sfătuit de rege şi guvernul acestuia, a acceptat să semneze odiosul arbitraj. Această scrisoare vine ca urmare a faptului că Valer Pop l-a acuzat pe Iuliu Maniu de calomnie şi injurie7.
Referitor la soarta asociației „Pro Transilvania”, aflăm, dintr-o notă a Siguranței, datată 10 octombrie 1942, că toată arhiva ei urma să fie mutată în locuința lui Iuliu Maniu și la locuința lui Corneliu Coposu, din str. Dr. Marcovici nr. 9. La locuința lui Corneliu Coposu urma să funcționeze și biroul de documentare și informații al Asociației.
Din însărcinarea conducerii PNȚ, o echipă formată din Corneliu Coposu, Constantin Hagea, prof. Ion Costea și dr. Fersigan a primit misiunea de a transforma obișnuitele „șezători literare” în „șezători pentru renașterea conștiinței naționale și politice ardelenești, militând pentru regruparea tuturor forțelor combative”, conform unei note a Siguranței datată 28 iulie 1943.
Peste numai două zile apărea o nouă notă a Siguranței, din cuprinsul căreia aflăm că fruntașii politici ai tineretului național-țărănesc, Corneliu Coposu și Victor Pop, au întocmit un raport informativ asupra situației politice din țară, pe care l-au trimis președintelui PNȚ, Iuliu Maniu, care se afla la băile Geoagiu, prin Emil Ghilezan, director la Banca Ardeleană.
Dintr-o altă notă informativă a Siguranței, datată 22 ianuarie 1944, aflăm că la locuința lui Nicolae Penescu a avut loc o importantă consfătuire politică a fruntașilor național-țărăniști la care a participat și Corneliu Coposu.
O lună mai târziu, pe data de 23 februarie 1944, îl regăsim pe Corneliu Coposu întorcându-se de la Sibiu, împreună cu Emil Marincaș. Cei doi fruntași național-țărăniști participaseră la o întrunire, în casa lui Zaharia Boilă, care a avut ca temă intensificarea activității politice a tineretului din cadrul PNȚ.
În perioada 1941-1944, Corneliu Coposu a desfășurat o activitate deosebită și pe tărâmul publicisticii. În coloanele ziarului „Ardealul”, platforma refugiaților ardeleni, publică o serie de articole, în care protestează cu hotărâre şi energie împotriva Dictatului de la Viena, subiect pe care ne propunem să-l abordăm în cadrul unui viitor articol.
Marin Pop
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)